De ce trebuie să existe ceva?
De ce există Universul?
Zilnic ne confruntăm cu o diversitate nebună de lucruri a căror existență a fost din totdeauna un mister, iar prezența noastră în acest spațiu este un fenomen greu explicabil prin simple formulări.
De-a lungul istoriei oamenii și-au creat condiți favorabile existenței și dezvoltării sale ca specie pe-acest pământ. Rutina din jurul tuturor celor inventate ne face, vrem noi sau nu vrem, să ne considerăm existența ca atare, fără a ne bate prea mult la cap despre astfel de idei ce par, la prima vedere, a fi neînsemnate. Uneori, însă, oamenii ies din această stare de complezență și încep să-și adreseze întrebări referitoare la existența materiei și în genere a tot ce îi înconjoară într-un sistem unic numit Univers. De ce toate acestea stau aranjate așa cum le știm și de ce se ghidează de anumite legi care nu pot fi încălcate?
Într-un final, de ce ar trebui să existe ceva în loc de nimic?
Locul nostru în univers depinde direct de modul, momentul și locul observării: un univers plin cu galaxii sub formă de spirale și aurore colorate. După cum a marcat cosmologul Sean Carroll: „Nimic din domeniul fizicii moderne nu explică de ce acvem aceste legi universale și nu altele total diferite”. Probabil ar fi cerd ca răspunsul să fie căutat în domeniile filozofiei, însă nici în cazul de față răspunsurile nu primesc un răspuns deplin. Varianta cea mai apreciată este, din punct de vedere filozofic, principiul antropic, potrivit căruia Universul este așa cum îl observăm datorită prezenței noastre în momentul cercetării, ca observatori
.
De ce ar exista Universul … E un mister cosmic. De ce ar exista ceva când n-ar putea exista nimic? Veșnicul și fundamentalul „De ce?”. Potrivit lui Ludwing Wittgenstein, cel mai mare flozof al secolului XX: „Nu faptul că există lucruri în lume este misterios, ci faptul că există lumea” (În „Tracctatus”, propoziția 4.66). Majoritatea oamenilor ar răspunde că existența n-are mistere. Dumnezeu a creat totul, absolut din nimic. Atât de puternic este Dumnezeu. El nu are nevoie de ceva preexistent pentru a crea ”totul”, pentru a făuri ceva atât de vast și misterios gândirii noastre de muritoti.
Dumnezeu + Nimic = Lumea (asta este formula). Dar dacă se întâmplă că credeți în Dumnezeu, un ateu științifiu sau neștiințific, de exemplu. În asemenea caz, această formulă devine lipsită de sens. În momentul când îl scoatem pe Dumnezeu din formulă rămâne: ____________+Nimic=Lumea.
Dar nimic nu poate nicidecum să fie lumea … sau asta este doar ceea ce noi credem că ar fi rațional și normal să fie! Oare poate înreaga noastră imagine asupra Universului să fie o greșeală în proporții cosmice? În momentul în care am fi lăsat dorințele și părerile de-oparte, vom vedea lumea așa cum reieșe a fi: un gol, un neant.
Deci? Cu ce înlocuim spațiul gol? În momentul în care axăm cuvântul „Știința”, ne gândim la ideea că anume știința este ghidul de bază în definirea naturii cu fenomenele și legitățile sale. Știința ne-ar arăta natura adevărată a Universului. Conform Teoriei Cuantice a Câmpurilor, putem realiza cum din cneantul pur, fără spațiu, timp sau materie , fără de nimic, putem obține o mică fluctuație și apoi, prin fenomenul inflației ”miraculoase”, aceasta crește la proporțiile unui Univers în decursul a miliarde de ani.
S-ar putea de zis că Enigma Existenței este doar o joacă de-a dilemele sau misterele umanității în general și, la sincer vorbind, aș cădea de acord. Bertrad Russell zise:„ Aș zice că Universul există pur și simplu, și cu asta basta”. Într-un final, dacă nu era să existe nimic, noi tot nemulțumiți era să fim…
Totul în acest articol este scris din considerentul de ce ar fi trebui să ne pese despre această întrebare. Mai jos propun spre vizionare un (link) care conține un video foarte atractiv cu câteva potențiale răspunsuri la întrebarea din titlul articolului. Este vorba despre speech-ul lui Jim Holt, autorul bestseller-ului „De ce există lumea?”