Mă simt gol, senzația de gol și golul din mine.

cropped-14713572_1272947759424104_346026641212421835_n1.jpg simt un gol … Un gol perpetuu ce-și găsește rădăcini în soarele ce         apune. Simt nemaiîntâlnita dorință de a mă cufunda în hazardul fosforescent al cerului înstelat. Vreau să macin cu privirea fiecare rază căzătoare, să mușc din darul lor divin. Simt necontenitul dor de a zbura spre mine însumi, să-mi simt amarul și să-l prefac în vin …

   Mă simt o melodie cântată la pian, compusă numai din note curate, fredonarea căruia îmi zbate în tâmple. Nu vreau decât să-mi umplu acest gol. Caut paharul plin de-albeața diminețlor, un alb ca lumina și curat ca aceeași melodie sunând timidă dintre clapele obosite de timp. Golul care mă epuizează, care mă face bun de nebunie, care mă face să fulger pe fonul cerului albastru e-o rămășită din suflet … neîmblânzit la timp. Un suflet care caută căldură nu se lasă împăcat de-o simplă și nostalgică tăcere!

   Ce poate fi mai obositor ca tăcerea veșnică ce-apasă zilele în șiruri?
De unde să găsesc puteri de-a evada din acest nimb hialin?
Oare mie-mi aparțin aceste gânduri? Oare nu tot ele m-au prefăcut într-un gol platonic care sunt!?

   … Ce reci sunt picăturile ploilor de toamnă când tot ce simți e că, de fapt, nu simți nimic. Mă simt oarecum confuz și-mi vine greu să strâng în ghem cuvinte ce m-ar exprima, care ar destăinui profunzimile centrului ființei mele. Uneori, tăcerea mă înjunghie din interior încercând să evadeze. Iau penița vrăjită și încep a scrie toate despre care tac pe aripi de porumbei zburând spre orizont. Numai atunci acest gol parcă dispare și apare preaplinul. Numai atunci încep să simt cu adevărat substanța … viața! Doamne, cât de grabnic se scurge această clipă, purtată de vânt cu hulubi, cu tot…

   Societatea deconectată de la profunzimile omului nu va umple niciodată acest gol sufletesc. O societate compusă din viziuni materiale și plastice îl va mări până la dimensiunile unei crăpături gigantice în care pulsăm noi – cei care am uitat demult simțul plinului de sine.

   Trecând peste mii de poduri arse și cuvinte nespuse, căclătoresc spre centrul ființei mele pentru a mă regăsi. Vreau să-mi trăiesc viața cu toate aspectele sale, vreau să simt că exist … Mă simt un gol, dar unul ce-și croiește drum spre soarele ce încă n-a apus. Nici ploai, nici clape sau destine sparte n-o să stingă-n mine setea dulce a murmurului de stele. Vreau pur și simplu să exist…

Și-o să exist!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s